Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 iulie 2008

SCHIMB DE DEPESE


Zilele trecute, “prostanacul” de la PSD, constatand ca “Dumnezeu” de la PDL a folosit asa-zisa consultare cu partidele politice de la Cotroceni doar ca scamatorie pentru a inlacrima iara pe romanii simpli si pe rromii cu alba-neagra cu grija sa de closca, i-a trimis acestuia din urma niscai biletele deschise, in care, printre altele, glasuia : "(...) Aţi uitat cu totul problema scumpirilor şi nu aţi făcut nimic pentru a micşora efectul acestora asupra populaţiei. (...) Creşterea preţurilor la energie, la gaze şi la alimente afectează profund o serie de categorii sociale din România şi impune aplicarea unor măsuri de urgenţă în favoarea oamenilor cu venituri scăzute"Desigur ca un ignorant ar sari din sabotii de lemn afirmand ca nu-i sta in putere matrozului sa ieftineasca ceva in tara asta , nici macar apa de mare cu dejectii, dar i-as raspunde ca daca asa stau lucrurile,atunci nu trebuia sa bata cu daireaua in dusumele si sa cheme cu multa pompa si plasma lumea la consultari, fiind suficienta o atentionare personala a guvernului.
Ei bine, pentru a raspunde precis si la obiect ravaselor primite, “Dumnezeu” al PDL l-a chemat la el pe scribul Cracanici caruia i-a dictat o depesa cu continut devastator, in care a situat pe prim plan modul in care “prostanacul” a inteles sa-si aniverseze la 14 iulie cei 50 ani de viata, dar si reprosul ca se viseaza prim ministru inca de la varsta cand sugea la sanul mamei, ignorand cu buna stiinta ca PDL este un partid format numai si numai din prim-ministri neimpliniti.Cu alte cuvinte, raspunsul trimis de la Cotroceni catre “prostanac”este scris strict pe subiectul care framanta populatia, intr-un stil alert, plin de figuri de stil portuare, cu un umor prezidential debordant, lipsind doar hahaiturile, lasate-n seama destinatarului si a muritorilor de foame di tara noastra draga.
Oricum, multumim cerului ca avem la Cotroceni un om care are dureri de coccis de grija romanilor si i-a dat de inteles subtil lui Geoana, in stil caracteristic, ca putea sa-si sarbatoreasca implinirea celor 50 ani, intr-un mod mult mai modest, la Golden Blitz, cu o sticla de rom in fata si desigur, alaturi de celalalt mare patriot,asociat la primaria capitalei, Jiji Becali.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Geostănac. S-a încetăţenit.Fain articol.