
Sesizand si simtind pe propriul rapan ca PDL este un partid pe duca (in primul rand din cauza marinarului care a inceput sa ia apa serios la propria poponeata, echipele de zgomote si harmalaie ale portocaliilor au declansat in ultima vreme multime de campanii de imagine care culmea au un efect invers decat cel scontat.
Apariţiile televizate tot mai dese par să-i fi adus pe mulţi români la saturaţie. Astfel, trei reprezentanţi de seamă ai portocaliilor, lansaţi în băi de mulţime, s-au trezit trataţi cu ostilitate. După ce,intr-o vineri, la Timişoara, maşina în care se afla premierul Emil Boc a fost ţinta unui cetăţean care a folosit ouă pe post de proiectile, sîmbătă (18 iulie) preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit la Universitatea de Vară "Tusvanyos" (organizată la Băile Tuşnad), în timp ce vorbea despre autonomie locală si a tinut sa repete de vreo trei ori aceeasi fraza.Tot sîmbătă, la Festivalul de Jazz de la Gărîna, a fost fluierată şi huiduită îndelung ministreasa Turismului, Elena Udrea. Ministrul a participat, pentru o oră, la Festivalul de Jazz, unde spectatorii au huiduit şi fluierat atît la sosirea cît şi plecarea delegaţiei Elenei Udrea, demnitarul susţinînd, ulterior, că reacţia a fost cauzată de faptul că a trecut prin faţa publicului în timpul concertului(desi la plecare nu mai trecuse pe acolo, da de, ambâţul de preferata).
Primul hartist al tarii a primit din nou huiduieli meritate de aceasta data in premiera, in aula ateneului roman, marţi seară(8 septembrie), pe scena Festivalului "George Enescu", in momentul in care Theodor Paleologu i-a înmântat dirijorului rus Maxim Vengerov o decoraţie din partea preşedintelului si i-a pronuntat numele preaslavit.
A urmat apoi Târgul Caşcavelei, de pe Valea Doftanei, cand acelasi matroz hartist si mare turist pe la targuri, sezatori, tunsori de oi, serbari campenesti tiganesti, botezuri, cununii, nunti si cumetrii a fost apostrofat de oameni in legatura cu minciuna sa preferata si deja celebra "Să trăiţi bine!".
Astazi, Francmasoneria română a anuntat ca-si îşi retrage sprijinul acordat actualei puteri. Membrii Marii Loji Naţionale a României susţin că de acum înainte vor promova doar valorile, interesele naţionale şi libertăţile românilor.
Deşi în urmă cu opt ani, susţin francmasonii, s-au alăturat instituţiilor statului pentru a lupta împotriva corupţiei, au observat că de fapt, sub actualul matroz, hoţia şi haosul s-au instaurat în aceste instituţii. Declaraţia a fost făcută de Viorel Danacu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României, la ceremonia de deschidere a noului an masonic, la care au participat toţi fraţii acestui rit.
Si acum daca punem toate faptele cap la cap, adaugand si anumite mofturi de zeitate facute de marinar si transmise marelui licurici, gasim foarte indreptatit refuzul Presedintelui Obama de a primi la Casa Alba o asemenea persoana care este huiduita de proprii cetateni.
Un comentariu:
Si totusi, inca mai are sanse.
Trimiteți un comentariu